...cezariana!
Desi dintotdeauna m-am tinut ca eu o sa nasc natural (ca tzigancile, asa se zice acum!!) nu s-a putut din diferite motive (aproape toate intemeiate). Asadar iata-ma in saptamana 38 cand decidem ca o sa fac cezariana si se stabileste data de 8 decembrie in extremis.
In ultima noapte am dormit "ca un prunc", eram linistita, stiam ce o sa se intample exact asa ca nu mai aveam motiv de agitatie! La ora 9 la data stabilita eram la spital cu 2 bagaje dupa mine, unu al meu si unu al copilului (era momentul sa rupem cordonul ombilical!). La Universitar duminica e liniste. Mi-am facut foaia la urgente si am urcat in reanimare unde mi s-a repartizat patul. M-am imbracat cu o camasa de noapte (capatata de la prietenele binevoitoare) pentru alaptat, foarte stupida pt ca iti ieseau tatele pe afara si am mers de manuta cu o asistenta la sala de operatie. Ma amuzam copios in sinea mea cand imi explicau asistentele ce urmeaza sa se intample, dar in acelasi timp am fost placut surprinsa de profesionalismul lor. Nu stiu daca mai e nevoie sa precizez ca nu am dat nici un pic de spaga la absolut nimeni, sincer nu cred ca daca dadeai se schimba ceva, oamenii de pe sectie au fost asa cum trebuie in conditiile pe care ti le ofera sistemul sanitar romanesc.
Anestezista mi-a bagat repede si cu "mana usoara" o rahi si o epi cu cateter si s-a asezat linistita pe un scaun si isi scria foile. De amortit, am amortit repede si bine...o asistenta la capul meu care vorbea foarte frumos mi-a explicat ca sa nu ma sperii daca o sa am senzatie de voma sau chiar vomit....numa bine, ca toate cele 40 de minute am stat cu sufletul la gura, doar doar oi vomita...dar de unde!! Mie imi era o foame de lup, pt ca nu mancasem nu bausem nimic (asa trebuia!!), foame care m-a persecutat pana a doua zi de dimineata.
Mi-au pus o gramada de "campuri sterile" (cearsafuri) pe mine, de credeam ca o sa ma sufoc de cald, si unul sprijinit in fata mea sa nu vad ce se intampla in burta mea...trist! Noroc ca in lateral erau usile glisante din geam in care vedeam tot, asa ca am stat ca la o emisiune de la discovery, atata doar ca imi mai bloca din cand in cand un medic vederea. Medicii discutatu despre ce nume mai sunt in ultimul timp in voga puse la bebelusi. Asistenta binevoitoare de la capul meu ma anunta din nou ca urmeaza ca medicul sa apese pe burta mea sa sara copilul si ca o sa simt o presiune...pff! saracu medic mai avea putin si se urca pe mine, se zguduia masa de operatie (sincer am crezut ca o sa imi rupa niste coaste), eu nu simteam nimic doar ma amuzam! Ce se intamplase? Capul copilului meu era cu 2 saptamani mai mare decat corpul (cred ca asa e si acum, cand ma chinui sa il imbrac), asta era unul din motivele pt care nu am nascut natural, si fiind prea mare nu iesea prin incizia facuta de medici. Ba chiar cred ca a mai largit putin incizia sa iasa! Victorios, medicul imi zice: "pe capatanosu asta vroiai sa il nasti tu natural?" Era clar, luasem decizia corecta!
Incepe un brotac sa oracaie, simpatic de altfel, si asteptam cuminte sa il vad si eu. Ce ziceti ca mi s-a intamplat? Mi-l aduc infasat pana in gura, i se mai vedea nasucul si pielea descuamata, mi-l baga in bot si zice :"ia, pupa-l"...nici nu am apucat sa il pup, mi l-a lipit de buze si dusa a fost cu copil cu tot!
Sa lesin! Ce dracu fratilor, pt asta am stat io cuminte si am asteptat 9 luni!! Pasamite sa nu ma emotionez prea tare, sa intru in colaps....bullshit!!
Ajunsa la reanimare ma astepta A. cu o fata incremenita de neliniste...venise sa ia pampersii pt copil sa ii duca la neonat ca asa ii zisesera asistentele si pierduse tot momentul ...neamurile erau calare pe copil facandu-i poze...si noi doi ca prostii in reanimare si nemancati si fara copil!
L-am trimis de urgenta sa vada copilul, sa imi aduca poze....eu cica trebuia sa stau sa ma odihnesc. Ce sa te odihnesti, cui dracu sa ii fie somn! Aveam doua bidonase de ser fiziologic inghetate puse pe burta (ca sa se retreaga uteru) si cu tot cu anestezie, usturau ca dracu si in plus MI-ERA O FOAME de lesinam. Nu stiu altii cum sunt dar mie cand mi-e foame nu pot sa dorm. Noroc cu telefonul ca mi-am tinut de urat ca altfel eram obligata sa ma uit la tv la antena 3. Mi-a adus A. niste poze cu copilul care nu m-au impresionat defel, el zicea ca e frumos, trebuia sa il cred pe cuvant ca il stiu pretentios.
Am nascut la 10.20 dimineata. Pana seara la 7 am crezut ca inebunesc de plictiseala si foame (in ciuda perfuziilor cu glucoza). Noroc cu o asistenta a dracu care vine la mine si imi zice, "daca te mobilizezi te mut la salon in seara asta". Nu stiam ce e asa fantastic la salon, dar felul in care a spus-o ca si cand imi face un favor, m-a convins. M-am ridicat de urgenta din pat, am facut cativa pasi, ba chiar m-a pus sa ma plimb prin fata celorlalte chinuite drept exemplu de tenacitate! Toate ma intrebau "nu te doare?" Nu ma durea pt ca aveam cateteru cu epi in care la 4 ore mi se mai dadea o doza....ma durea la basca! Mergeam dreapta ca o regina!! Evident nu le-am zis asta pt ca, se pare, nu toata lumea merita epi si se face doar pe sub mana, si doar le-am facut semn din cap ca ma doare.
Si iata-ma ajunsa in salon!
