acasa

Gugustiucii sunt indragostitii etern...zboara tot timpul in pereche si flirteaza neincetat. O pereche de genul asta s-a aciuat la mine in fata ferestrei... au un copac preferat si cateva ramuri pe care isi fac dansul sau jocul dragostei... EA mereu neatenta, insensibila la avansurile LUI, se aseaza neglijent pe cate-o ramurica si asa, ca din intamplare, se uita piezis in jurul ei doar ca sa vada daca El e pe acolo. El zburlit si neincrazator face tot felul de ghidusii intortochiate, doar doar o crede cineva ca totul e o coincidenta ca a ajuns tocmai pe ramurica EI... EA "foarte" speriata, uimita de intamplare si prefacut rusinoasa, zboara pe un alt copac... pffff, cine ii mai crede?!! I-am prins ieri pe inserat, stateau zgribuliti pe o crenguta, unul langa altul lipiti si daca nu as fi stiut mai bine puteam sa jur ca se tineau in brate...

Ma visam asta vara pe o prispa inundata de soare, cu miros de lemn uscat si iarba cosita, coplesita de linistea unui catun de case... scriam, citeam...hmmm, am un pervaz lat la dormitor, o fereastra inalta si luminoasa, caldura caloriferului e placuta...da, da ...si asta visam odata!! Cata bucurie inocenta a unui copil ce visa odata la tot felul de lucruri: din Dacia amarata a parintilor cu care imi doream sa fug in lume cu toate ca nu stiam sa conduc, la o camaruta de camin, inghesuita dar calda si primitoare cu un resou aprins ca un semineu, la o garsoniera de camin ca o prima adevarata "acasa" cu privelisti de asfintit sangeros si furtuni de fulgere si ploi torentiale, la o alta garsoniera pe care o doream tot timpul modificata, mai mare si cu coltar si acum acasa, mare si spatioasa, si calda, si liniste, si pervaz, si coltar si masina parcata in fata blocului in care dorm vara in Vama...
Zambete, zambete, zambete...

Oameni

Atunci cand atingi cu sufletul tau sufletul altei persoane, mangaierea de eter pura, coplesitoare si placuta pana la sufocare se numeste iubire. Tremurul fragil al respiratiei ce atinge pielea, buzele calde pe frunte si memoria unei imbratisari nocturne... toate sunt izbucniri de lacrimi de dor.
Dorinta de dragoste se regaseste in fiecare dintre noi, explozia de bucurie si traiere pana la absolut e ceea ce ne face sa ne-o dorim mai mult....
Cine nu vrea sa iubeasca?

Atat.

sunt atat de multe cuvinte care sa caracterizeze o stare si totusi nici unul nu o face atat de bine..
Tristete: au picat frunzele, cateva au fost purtate de vant spre cer, restul au cazut moarte pe pamant.
Dezamagire: imi doream sa ma imbrac in salopeta de camuflaj, cu cizmele de cauciuc pana la fund si sa merg la pescuit.
Scarba: oamenii mint si se prefac, si nu e asta cel mai rau... o fac ca sa iubeasca.

Spicuiri 2

In baie la CMU Unirea, baie comuna de altfel, eu si un baiat, amandoi imbracati elegant, doar veneam de la servici, ne spalam cuminti si riguros pe dinti. M-am amuzat teribil!
Miercuri dupaamiaza m-am intors de la Ploiesti dupa o zi luunga si obositoare, si am fost fericita sa gasesc toata partea de nord a Bucurestiului blocata datorita grevei din piata Victoriei. Si asta nu era tot, am incercat sa ocolesc pe niste rute periferice, dar ce surpriza: are loc asfaltarea pulii pe 10 strazi deodata si sunt inchise cu totul, adica nici macar o jumatate de banda, nimic. Bai, numai cretini, traiesc intr-o tara de prosti retardati... Mi-e scarba de prostia din jurul meu, dar macar oamenii pe care ii intalnesc de sunt idioti nu ii bag in seama (voi carora va adresez doar 30 de cuvinte...aia sunteti!), dar astelalti? Marea de prostie care determina porcariile de care ma lovesc zi de zi!? Cum dracu sa ii evit pe astia?
Ziua de miercuri insa a avut si o particica fantastica...am tinut o prezentare la proaspetele mamici din Ploiesti...ah, ochii lor si fetele obosite de la un travaliu lung, erau cu totul extrem de atente la tot ceea ce le spuneam, si dintr-odata m-am simtit atat de placut responsabila de ceea ce faceam incat la final le-am urat din suflet niste chestii dragute pe care nu le pot spune aici pt ca sunt prea dragute!!

Arhitectura

Imi plac casele din zona muntoasa cu prispele lor de lemn sculptat si dusumea care scartaie, cu acoperisurile rosiatice de tigla arsa de soare, cu vita de vie atarnand voluptoasa de streasina si umbrind placut ferestrele ce adapostesc camerele racoroase, albe si parfumate de ierburile uscate pe ziar.
Si linistea din amiezele fierbinti de vara ce te inmoaie intr-un somn dulceag printre asternuturile din odaie, atat de reci si care au un iz de naftalina si sapun de casa...

Acum

Copilaresc, lenevesc, ma uit la filme, mananc prostii, stau pana noaptea tarziu fara sa fac nimic special, ma duc oriunde, oricand... Plec in Vama si dorm in masina (cortul mi-a ramas pierdut in amintiri), banani singura tara, ma bucur de asfintitul soarelui ca un copil, rad la ploaia care izbeste parbrizul, cant si imi sparg urechile cu muzica, nu imi ajunge timpul sa il impart in 1000. Si as vrea sa ma opresc... dar nu am unde... si vorbesc, iti vorbesc tot timpul...

Rica

Tristetea lui Rica incepu intr-o zi calduroasa de august. Era vacanta lunga de vara, vacata pe care o gusta din plin fiind prima. Abia ce terminase fericit anul chinuitor de bastonase, litere si cifre. Se straduise in drum sa citeasca un anunt lipit pe gard, descifrase cateva cuvinte si un numar de telefon, indeajuns incat sa stie ca la ei in sat se pot face plimbari cu avionul ala mic ce survola din cand in cand pe deasupra caselor.
In urma cu 2 zile fusese fericit. Reusise impreuna cu sora-sa sa stranga banii pt o bicicleta. Taica-sau plecase dis de dimineata la Tulcea cu treburi si le promisese ca o va cumpara. Toata ziua se perpelise, se agatase de toate gardurile, facuse baie de cateva ori in mare, discutase cu cei 2 prieteni cu care batea nisipul ulitelor in lung si in lat....si numai putea rabda. Mersese la debarcader de 5 ori cu toate ca stia exact ora la care venea Rapida din Tulcea. Ora 3. Stia... Acum a ajuns... Ora 3 si 5minute... inchise ochii; se auzii scartaitul usor al portii...stranse tare din ochi, ofta si ii deschise: DA!! Un zambet larg si gropitele i se adancira pe fata-i negricioasa de soare...pistruii apropae ii straluceau si nasul lui mititel se ridicase si mai mult, curios si el de minunatie.
O amestecatura de culori vii, rotile cu cauciucuri groase special create pt mersul pe ulitele cu nisip, oglinda in care va putea sa zareasca in spate privirile invidioase ale prietenilor si beculetul din fata care ii putea lumina drumul in caz ca il trimite mama seara sa ia paine de la bufet.Era perfecta! ("First Bike" scria pe ea dar nu se chinuise prea mult sa inteleaga ce scrie!)
Si acum?! Era chinuit, chinuit ca un caine... obligat sa stea in casa din cauza unor bube nenorocite ce ii necajeau existenta... 3 zile de pedeapsa divina si nu stia cu ce si cui gresise atat de mult in viata lui si asa scurta!! Privea trist din umbra ferestrei la EA. Proptita bine la umbra vitei de vie din curte, un pic aroganta, cu cornele ridicate, era asa cum vazuse el taurul ala din stufaris cand mersese pe ascuns cu prietenii la prins de broaste in balta. O ura! Stia ca venise acolo cu 3 zile mai devreme ca sa ii faca in ciuda, sa il amarasca si sa isi doreasca sa nu o mai vada. Si sora-sa ca o proasta se plictisise acum de ea dupa ce ii facuse capu calendar cu o zi in urma ca se plimbase mai mult decat ea.
Uff!.. si caldura asta... si bubele care il inebuneau de mancarime...era blestemat si el o stia! Se intoarse agale inspre pat, si cuibarit intre 2 perne, adormii cu pumnii stransi si zambii gandindu-se la razbunarea zilelor ce vor urma.

Vama

Vama Veche...vineri seara.. noapte senina si cerul... Ah, cerul dupa care am tanjit tot drumul, milioanele de stele in fata carora odata mi-am marturisit cele mai adanci dorinte, in fata lor am sperat cu ochii inlacrimati, am sarutat cu dragoste... Traiesc in fiecare fir de nisip care mi s-a lipit de pielea arsa de soare, in fiecare pestisor cu cioc desenat pe umbrela de soare, in fiecare urma de picior de la Stuf, in fiecare umbra de cort, in barnele de lemn si masa din colt de la Expirat, in terasa cu vedere la mare unde e mancarea ieftina, buna si muzica atat de speciala, in briz brizurile mii si colorate, in esarfele cu imprimeu, in apa atat de racoroasa, in coltul epavei ce se zareste in aburul marii... Respir prin toti porii Vama... Vama sunt Eu

Spicuiri

Doi barbati discutand, pasesc agale pe un drumeag prafuit traversand o pajiste cu iarba inalta, clatinata de adierea usoara a vantului. Chipurile arse de soare, brazdate de riduri ce exprima grijile zilnice si totusi calme, sunt relatarea sinceritatii vietii la tara. O femeie cu solduri late si brate vanjoase, trece carand o adunatura de dudau proaspat pentru animalele din ograda. Fusta, usor inflorata in culori calde, lunga pana la nivelul gambelor, linistit asezata pe feminitatea formelor, baticul asortat in culori, legat sub barbia ascutita, totul ii confera sentimentul demnitatii si elegantei simple de la sat. Soare, miors de balega proaspata de la vacile lente, intoarse de la pascut....si liniste..

28 mai 2010

Am vazut Luna...mare, rotunda, plina si galbena... o ceata senina o incalzea!

pe mess

cateodata vin asa de sus si ma zdrobesc de pamant si ma imprastii intr-o mie de bucatele; si apoi e asa greu sa le adun pe toate, si nu stiu daca sunt toate, si nu stiu daca le-am pus pe toate asa cum au fost la locul lor... si totul e distorsionat si hidos, si in ceata...si nu e ca si cand e intuneric, pt ca daca ar fi intuneric as aprinde o lumina undeva... e o ceata densa, atat de densa ca ma sufoca..e ca si cand nu as avea nici macar aer de respirat; si respir incet si des, fara amplitudini ale pieptului, pt daca inspir prea mult nu imi mai aud inima batand si ma sperii... si tip, uneori tip atat de tare ca imi amorteste gandirea, tip cu toata puterea si tipatul meu se transforma in urlet al fiecarui gand, tip pana cand mintea mea oboseste de vuietul din cap... pt ca in realitate nu scot nici un sunet.... si oftez, oftatul e ca un ultim reflex creat special sa scoata si ultimele particule de aer din mine... si ramane vid, ramane gol, nimic... nimicul care porneste din mine si se termina in mine...

si zambesc... a trecut... totul trece

Nimicuri mari

Vara trecuta in Vama am fost inot pana la epava... remember?....am inotat aproape 2 ore dus intors... am stat cocotati pe varful de epava, ne loveau valurile, scoicile prinse de metalul rece ne intepau pielea, vantul ne usca sarea pe obraji.... si linistea.... da, linistea era asurzitoare!
Sper sa mai fie epava acolo si anul asta!

Moment

Ninge marunt si viscolit....fulgii vin inspre mine alergand ...atrasi de lumina farurilor mele. gasesc o ulita ce urca in munte printre brazi... un loc retras sub un felinar cu lumina galbena...brazii sunt inghetati...e feeric. Ma incarc de linistea si puritatea momentului...calmitatea ninsorii ma adoarme...e ca un iubit ce ma cuprinde intr-o imbratisare moale...imi vine sa plang de placere. Zambesc si oftez...nu ma asteptam la momentul asta cand am plecat de acasa...se preconiza o zi de plimbat cu masina...credeam ca o sa ma prinda noaptea pe DN1...sunt in Sinaia si nu-mi mai vine sa plec...am 3 sferturi de rezervor...oare cat ma tine daca stau pe loc? Aveam nevoie de clipa asta...mi-e dor de mine, de tine, de momente ca astea...incredibile secunde rupte din infinutul Universului...ma doare placut frumusetea primita cadou de la Natura...nu ma dezamageste niciodata...ma saruta cu fulgii de nea, ma mangaie cu vantul si ma imbratiseaza cu frigul...

O calatorie intr-un film frantuzesc (part3)

Day 4

Ma trezesc croita sa cuceresc sudul Frantei. Ma imbarbatez sa ma urc la volanul Lanciei (pusa la dispozitie de binevoitorul A. care, probabil stiindu-ma nebuna la volan, s-a hotarat sa ma tempereze dandu-mi un harb)...fixez GPS-ul lu sefu pe parbriz si tastez primul obiectiv...pornesc masina, dai cu prioritatea de dreapta (care e in mare voga in Franta... astia fac economie la semnele de circulatie... probabil tabla costa mult!) ... cand, la un semafor, 2 handicapati in spatele meu cu claxoane, cu flash-uri... zic: "ce dracu... sunt cu basca in cap... deloc apetisanta... unde au vazut astia cat de buna sunt!!"... vin in dreptul meu .... eu cu capul intors intr-o parte... cand vad cu coada ochiului pe A., se dadea jos din masina cealalta!! Era impreuna cu un coleg in pauza de masa si hop-tzop au dat peste mine in traficul "infernal" din Macon.... asta radea sa se prapadeasca..."hai sa bem o cafea!".."hai!".. zic.
Dupa o cafea si un croissant intr-o cafenea de pe marginea Saone, il duc la firma si dau drumu la GPS si tine-o tot inainte!!
Dupa 2 ore de mers, vad ca ma apropii de un muntisor unde e bazinul de apa al Lyonului. Trag pe dreapta si ma crucesc... pe GPS nu stiu cine bagase ca destinatie inima Lyonului cand io ar fi trebuit sa ajung intr-un satuc la doar 30 de km de Macon (drum de 30 min).
Zic "asta e invatatura de minte sa verific destinatia inainte de a porni la drum!"; il injur bine pe A. cu tot cu cafeaua lui care ma bruiase de la drumul meu si fac stanga imprejur peste 2 linii continue si ma indrept tacticos spre Pierreclos .
Ajung pe inserate... castelul e asezat in varful dealului, imprejmuit de vii... poarta era deschisa, am intrat timid deoarece pe orar scria ca din noiembrie e inchis vizitatorilor, am facut cateva poze.... nu a iesit la mine decat un catel simpatic si fericit probabil ca vede o fiinta vie prin pustietatile alea.
Pe jumatate satisfacuta m-am intors acasa hotarata ca a doua zi sa bat toate recordurile si sa recuperez jumatatea de zi pierduta!!

Day 5

M-am trezit cu noaptea in cap pe la 10 a.m si m-am echipat croita pe lucruri mari... primul castel St. Point unde am inteles ca era ingropat Lamartine. Drumul a durat cam o ora, deosebit de frumos, ingust dar bine asfaltat, pasuni verzi cu vaci si oi pascand, zi insorita... perfecta de toamna tarzie... Ma opresc pe margine drumului sa admir castelul din vale...aveam nevoie sa fac pipi si turbam ca nu era nici un copac, nici un tufis.... openspace, frate!! urcam pe aleile intortochiate ale satucului de la poalele dealului, unde e situat castelu,l si la un moment dat vad sem de WC... opresc disperata!! Asi...de unde! usile erau incuiate!!
Ajung la castel, care era imperjmuit de un zid inalt de vreo 2 m... norocul meu ca ma adapostesc intre el si masina!
Acum, relaxata, realizez ca poarta castelului e inchisa cu lanturi groase si lacate mari si neavand ustensilele de deschis aceste piedici ma uit imprejur... nimeni! Ma hotarasc sa sar zidul... simplu de zis si mai simplu de facut deoarece era din pietre de rau usor de catarat. Sar in curtea castelului si ma plimb tacticos pe aleile frumos dichisite, cu pietris, iarba tunsa, bancute asezate in soarele bland de toamna, brazii batrani ce se alintau la adierea vantului... o atmosfera de povesti dintralea populare spuse la gura sobei, iarna!!

Urmatorul punct de atractie e castelul Cormatin astezat in mijlocul unei localitati...dezamagire totala... inconjurat de ditamai zidul netezit pe care si daca as fi vrut ( nu-mi permiteam pt ca era lume pe strada!!) nu as fi putut sa il sar, am zarit niste gradini frumos aranjate si ceva omuleti, probabil proprietarii ce descarcau mobila dintr-un camion.

Al 3lea castel vizitat a fost o intamplare.... in drum spre urmatorul castel, GPSul imi zicea ca ma apropii de punctul tinta si dupa o curba vad cum apare la poalele unui deal un hat-mare castelul Chateau de Nobles. Trag pe dreapta langa o alta masina parcata langa zidul ce imprejmuia castelul, incantata ca in sfarsit mai vad chip de om. Dau ocol la castel, fac poze din toate pozitiile, intru in curtea interioara, fotografiez grajdurile.... nimic... nici tipenie de om... doar vantul care suiera incetisor printre varfurile brazilor si care ma facea sa mi se zburleasca nitel pielea pe spate. Ma las pagubasa sa mai caut pe cineva viu, realizez ca am confundat castelele (!!) ma urc in masina si plec.

Dupa cateva serpentine si un deal intreg urcat se ridica deasupra unei prapastii o cetate in toata puterea cuvantului, cu ziduri inalte si groase si o poarta arcuita, odinioara ferecata pentru dusmanii acelei regiuni. Asada,r iata-ma ajunsa la Brancion! Cetatea avea de toate: grajduri, han, piata, casute acoperite de iedera, o biserica... si bineinteles castelul ce strajuia din cel mai inalt punct al cetatii toata intinderea pe care o putei cuprinde cu privirea... ma plimbam incet pe aleile pietruite ale cetatii inchipuindu-mi oameni care traiau si visau la ziua de maine, ducandu-si fericirea unei clipe pe un obraz brazdat de soare si vant, simplitatea unei vieti in cadul unei comunitati atat de restranse si sechestrate intre zidurile cetatii si curiozitatea mintii celui care privea dincolo de prapastia ce inconjura cetatea... curiozitate care probabil ramanea nesatisfacuta.

Scrieri:
"Am vizitat 4 castele, fiecare in parte deosebite. La unul am sarit prin efractie gardul de 2m de piatra si m-am plimbat singura pe alei de parca era al meu; la al 2lea nu am putut face nimic, zidul avea 3m inaltime; al 3lea era deschis... nu era nimeni cu toate ca era o masina parcata... la un moment dat a devenit aproape scarymovie! Al 4lea era defapt o cetate in varf de munte... in castel nu am putut intra pt ca mai erau vreo 2-3 pensionari simpatici si mi-a fost rusine sa sar peste sfoara de la intrare!!"

Vezi Poze