Amintiri din copilarie II

De cand am in grija propriul copil m-am tot gandit ce strategie sa aplic, cum sa il cresc, cum sa il educ, ce sa insemne cei 7 ani de acasa?!
Cel mai simplu mi-a fost sa imi amintesc ce ma bucura pe mine, ce ma extazia, ce ma facea curioasa, cum imi placea sa invat, ce nu imi placea sa mi se zica, de ce imi era teama....si, cum toata viata am considerat ca EU am fost un copil perfect pe care mi l-as fi dorit, am zis: ia sa aplic toate astea maimutoiului din bratele mele!
De cand ma stiu mi-au placut cartile! Evident am inceput cu cele de povesti, cu poze mari pe intreaga pagina in care ma avantam in a-mi provoca imaginatia sa gaseasca povesti in jurul imaginii pentru ca inca nu stiam sa citesc. Cand am inceput sa citesc, cartile au devenit drogul meu: nu mai mancam, nu mai dormeam; citeam.
Imi placeau copiii, nu toti, si doar sa ma joc. De obicei eram capul rautatilor: ori bateam pe cate unu ori ii montam pe ceilalti sa faca vreo prostie. Aveam o ambitie nebuna sa castig la toate jocurile si pentru asta faceam orice: la sotron am spart geamul de la balustrada balconului sa iau o bucata de sticla cu sarma in ea, pentru ca aia era cea mai stabila chestie cand aruncai in patratelele alea; la jocurile de carti trisam ordinar; la elastic am botit cea mai buna pereche a mea de pantofi, unii rosii cu varf ascutit care intrau ca unsi in deschizatura minuscula; la jocul de a mama si de a tata eu eram tata si ma ciufuleam cu ceilalti capi de familie pe cate un dop sau jumatate de lama de ras gasita in spatele blocului in gunoaie, doar eram providerul familiei!
Nu imi placea sa impart jucariile. Nu aveam foarte multe si aveam impresia, pe buna dreptate, ca ceilalti nu au la fel de multa grija de ele. Imi amintesc ca aveam o minge galbena de cauciuc cu care ma jucam ratele si vanatorii. Am plans de nervi cand s-a intepat in niste tufe de trandafiri.
Imi placea sa ma joc pitulusul. Tot timpul jocul incepea pe asfintite si participa tot blocul. gaseam cele mai tampite locuri de ascuns. Cel mai naspa a fost odata intr-un conifer plin de ceara...3 zile am racait la seul ala de pe maini!
Nu suportam cand mi se termina statul pe afara si trebuia sa urc in casa. Tot timpul cerseam : mai stau 5 minute! Asta faceam toti!
Iubeam sa calaresc tufisurile de pe marginea trotuarelor, alea pline de praf care acum nu mai exista. Saream peste ele ca niste iezi, intr-un picior, in doua, in cap, in maini. Seara in casa ma spalam de 3 ori cu sapun si o data sapunul de jeg.
Imi placeau diapozitivele cu povesti. Cred ca eram foarte mica pentru ca nu-mi mai amintesc decat unul cu niste ursuleti. O, si desenele animate alb-negru de pe postul de bulgari, cu un lup!
Imi placeau si jucam toate sporturile: tenis, volei, berminton, fotbal (rupeam!), tenis de masa, handbal, baschet. Prima bicicleta a fost o tricicleta. Eram o rasfatata! Mai avea un singur baiat in bloc, Petrisor ;), care mai avea una, curse nene, pe capul nostru in fata blocului pe triunghiul asfaltat!
Tot ce am spus mai sus, si multe altele il incurajez pe baiatul meu sa faca! (inclusiv sa se bata... nu inteleg de unde atatea sclifosisme cu "sa nu dai in copii!"...pai daca i-a smuls jucaria!! wtf!)

Botezul copilului meu

NU EXISTA!
Nu inteleg de ce as perpetua aceasta nebunie de pupat de moaste si ingenunchieri! "Te lapezi de Satana?" Ba, Satana e ma-ta! Adica cum vine asta?! Eu ca am fost gravida si am nascut un copil sanatos si urmarit tehnologic de medicina moderna, l-am avut in spinare pe Satana?
Oameni buni, serios?! Nu mai aveti nici un pic de ratiune? Mergeti pe urmele inaintasilor (rudelor) orbi si surzi doar ca asa e traditia? Fuck it! Nu mai incurajati jegul si marlania bisericii romanesti! Pastrati si rugati-va in sufletele voastre la dumnezeii in care credeti si lasati dracii cu barba moderna din biserica sa chitaie de dor de "ochiul celui de care tre sa ma lepad".
Rareori cand nu am cum sa evit discutiile despre religie si oamenii afla ca sunt ateu sunt imediat intrebata:" dar nu esti botezata?!" Care-va-sa-zica daca esti botezat la 2-3 luni esti automat spalat pe creier si asa ramai pe viata! Ptiu, drace!
Domnu fie cu voi!...stiti voi, sotul!

Amintiri din copilarie I

Nu poate fi nimic mai placut pe lumea asta in aceasta perioada decat gustul dulceag de miez proaspat de nuca. Am impartit de curand cu P. o piatra la spart nuci cazute din pom. Pe fiecare dimineata alergam disperati sa cautam cu infrigurare pe cele cazute peste noapte, apoi le spargeam tacticosi si le mancam asezati cuminti pe piatra de la poarta cu ochii pironiti pe ulita.
Evident ca nu e lucru bun fara putina munca si decojitul de pielita era o treaba a dracu de meticuloasa asa ca uneori varam repede miezu in gura cu tot cu gustul amarui. Era o explozie de placere, iar P. desi la inceput a avut dificultati in a inghitii ditamai pumnu de miez pe care il rontaia cu gurita inchisa de 10 minute, odata facuta experienta baga cot la cot cu mine!
La tara, unde am copilarit eu, nu prea erau asa multi nuci, de fapt nu mi-l amintesc decat pe cel mare de la popa din curte. Mamae avea casa langa scoala din sat care era imprejmuita cu tot cu curtea scolii de niste plopi imensi. In plopi isi aveau cuibul sute de ciori. Cand se lasa toamna ciorile aduceau in plisc nuci adunate de te miri unde si de multe ori le scapau pe jos. Pentru mine era o aventura nebuna sa caut prin covorul de frunze nucile pierdute de croncanitoare. Nu va imaginati ca era nici putine, nici greu de gasit, dimpotriva. Mamae aduna pentru iarna cate 2-3 cosuri de nuci. Eu in schimb nu mai pridideam cu mancatul. Cea mai mare fericire era cand gaseam nuci inca in coaja lor verde. Nu stiu de ce, nici acum nu imi pot explica, dar aveam o placere nebuna sa ma frec pe maini cu verdeata aia care se transforma intr-o murdarie maro ca o pata ce nu mai iesea de pe degete cateva zile. Eram fericita si mandra sa merg la inceput de scoala cu degetele patate si scrijelite de la dezghiocat atatea nuci! De ce ma laudam ca am mancat nuci, nu stiu?! Oare erau atat de rare, ceilalti copii nu aveau?! Habar-n-am! Cert e ca nu ii intelegeam pe cei ce se stergeau cu zeama de lamaie pentru a scoate petele de nuci! (Nici acum nu ii inteleg, cum nu ii inteleg nici pe cei ce imi sterg copilul la gura cand are cate o urma de iaurt, de gem sau de zmeura!! Si ce daca e murdar?! Foarte bine, inseamna ca a bagat la burtan si e un copil mancacios, asa ca fuck off! Lustruiti-va voi!)