pe mess

cateodata vin asa de sus si ma zdrobesc de pamant si ma imprastii intr-o mie de bucatele; si apoi e asa greu sa le adun pe toate, si nu stiu daca sunt toate, si nu stiu daca le-am pus pe toate asa cum au fost la locul lor... si totul e distorsionat si hidos, si in ceata...si nu e ca si cand e intuneric, pt ca daca ar fi intuneric as aprinde o lumina undeva... e o ceata densa, atat de densa ca ma sufoca..e ca si cand nu as avea nici macar aer de respirat; si respir incet si des, fara amplitudini ale pieptului, pt daca inspir prea mult nu imi mai aud inima batand si ma sperii... si tip, uneori tip atat de tare ca imi amorteste gandirea, tip cu toata puterea si tipatul meu se transforma in urlet al fiecarui gand, tip pana cand mintea mea oboseste de vuietul din cap... pt ca in realitate nu scot nici un sunet.... si oftez, oftatul e ca un ultim reflex creat special sa scoata si ultimele particule de aer din mine... si ramane vid, ramane gol, nimic... nimicul care porneste din mine si se termina in mine...

si zambesc... a trecut... totul trece