O calatorie intr-un film frantuzesc (part3)

Day 4

Ma trezesc croita sa cuceresc sudul Frantei. Ma imbarbatez sa ma urc la volanul Lanciei (pusa la dispozitie de binevoitorul A. care, probabil stiindu-ma nebuna la volan, s-a hotarat sa ma tempereze dandu-mi un harb)...fixez GPS-ul lu sefu pe parbriz si tastez primul obiectiv...pornesc masina, dai cu prioritatea de dreapta (care e in mare voga in Franta... astia fac economie la semnele de circulatie... probabil tabla costa mult!) ... cand, la un semafor, 2 handicapati in spatele meu cu claxoane, cu flash-uri... zic: "ce dracu... sunt cu basca in cap... deloc apetisanta... unde au vazut astia cat de buna sunt!!"... vin in dreptul meu .... eu cu capul intors intr-o parte... cand vad cu coada ochiului pe A., se dadea jos din masina cealalta!! Era impreuna cu un coleg in pauza de masa si hop-tzop au dat peste mine in traficul "infernal" din Macon.... asta radea sa se prapadeasca..."hai sa bem o cafea!".."hai!".. zic.
Dupa o cafea si un croissant intr-o cafenea de pe marginea Saone, il duc la firma si dau drumu la GPS si tine-o tot inainte!!
Dupa 2 ore de mers, vad ca ma apropii de un muntisor unde e bazinul de apa al Lyonului. Trag pe dreapta si ma crucesc... pe GPS nu stiu cine bagase ca destinatie inima Lyonului cand io ar fi trebuit sa ajung intr-un satuc la doar 30 de km de Macon (drum de 30 min).
Zic "asta e invatatura de minte sa verific destinatia inainte de a porni la drum!"; il injur bine pe A. cu tot cu cafeaua lui care ma bruiase de la drumul meu si fac stanga imprejur peste 2 linii continue si ma indrept tacticos spre Pierreclos .
Ajung pe inserate... castelul e asezat in varful dealului, imprejmuit de vii... poarta era deschisa, am intrat timid deoarece pe orar scria ca din noiembrie e inchis vizitatorilor, am facut cateva poze.... nu a iesit la mine decat un catel simpatic si fericit probabil ca vede o fiinta vie prin pustietatile alea.
Pe jumatate satisfacuta m-am intors acasa hotarata ca a doua zi sa bat toate recordurile si sa recuperez jumatatea de zi pierduta!!

Day 5

M-am trezit cu noaptea in cap pe la 10 a.m si m-am echipat croita pe lucruri mari... primul castel St. Point unde am inteles ca era ingropat Lamartine. Drumul a durat cam o ora, deosebit de frumos, ingust dar bine asfaltat, pasuni verzi cu vaci si oi pascand, zi insorita... perfecta de toamna tarzie... Ma opresc pe margine drumului sa admir castelul din vale...aveam nevoie sa fac pipi si turbam ca nu era nici un copac, nici un tufis.... openspace, frate!! urcam pe aleile intortochiate ale satucului de la poalele dealului, unde e situat castelu,l si la un moment dat vad sem de WC... opresc disperata!! Asi...de unde! usile erau incuiate!!
Ajung la castel, care era imperjmuit de un zid inalt de vreo 2 m... norocul meu ca ma adapostesc intre el si masina!
Acum, relaxata, realizez ca poarta castelului e inchisa cu lanturi groase si lacate mari si neavand ustensilele de deschis aceste piedici ma uit imprejur... nimeni! Ma hotarasc sa sar zidul... simplu de zis si mai simplu de facut deoarece era din pietre de rau usor de catarat. Sar in curtea castelului si ma plimb tacticos pe aleile frumos dichisite, cu pietris, iarba tunsa, bancute asezate in soarele bland de toamna, brazii batrani ce se alintau la adierea vantului... o atmosfera de povesti dintralea populare spuse la gura sobei, iarna!!

Urmatorul punct de atractie e castelul Cormatin astezat in mijlocul unei localitati...dezamagire totala... inconjurat de ditamai zidul netezit pe care si daca as fi vrut ( nu-mi permiteam pt ca era lume pe strada!!) nu as fi putut sa il sar, am zarit niste gradini frumos aranjate si ceva omuleti, probabil proprietarii ce descarcau mobila dintr-un camion.

Al 3lea castel vizitat a fost o intamplare.... in drum spre urmatorul castel, GPSul imi zicea ca ma apropii de punctul tinta si dupa o curba vad cum apare la poalele unui deal un hat-mare castelul Chateau de Nobles. Trag pe dreapta langa o alta masina parcata langa zidul ce imprejmuia castelul, incantata ca in sfarsit mai vad chip de om. Dau ocol la castel, fac poze din toate pozitiile, intru in curtea interioara, fotografiez grajdurile.... nimic... nici tipenie de om... doar vantul care suiera incetisor printre varfurile brazilor si care ma facea sa mi se zburleasca nitel pielea pe spate. Ma las pagubasa sa mai caut pe cineva viu, realizez ca am confundat castelele (!!) ma urc in masina si plec.

Dupa cateva serpentine si un deal intreg urcat se ridica deasupra unei prapastii o cetate in toata puterea cuvantului, cu ziduri inalte si groase si o poarta arcuita, odinioara ferecata pentru dusmanii acelei regiuni. Asada,r iata-ma ajunsa la Brancion! Cetatea avea de toate: grajduri, han, piata, casute acoperite de iedera, o biserica... si bineinteles castelul ce strajuia din cel mai inalt punct al cetatii toata intinderea pe care o putei cuprinde cu privirea... ma plimbam incet pe aleile pietruite ale cetatii inchipuindu-mi oameni care traiau si visau la ziua de maine, ducandu-si fericirea unei clipe pe un obraz brazdat de soare si vant, simplitatea unei vieti in cadul unei comunitati atat de restranse si sechestrate intre zidurile cetatii si curiozitatea mintii celui care privea dincolo de prapastia ce inconjura cetatea... curiozitate care probabil ramanea nesatisfacuta.

Scrieri:
"Am vizitat 4 castele, fiecare in parte deosebite. La unul am sarit prin efractie gardul de 2m de piatra si m-am plimbat singura pe alei de parca era al meu; la al 2lea nu am putut face nimic, zidul avea 3m inaltime; al 3lea era deschis... nu era nimeni cu toate ca era o masina parcata... la un moment dat a devenit aproape scarymovie! Al 4lea era defapt o cetate in varf de munte... in castel nu am putut intra pt ca mai erau vreo 2-3 pensionari simpatici si mi-a fost rusine sa sar peste sfoara de la intrare!!"

Vezi Poze